Activităţile de formare / instruire au avut ca obiectiv dezvoltarea competenţelor participanţilor în ceea ce priveşte organizarea şi implementarea la nivel local a unor măsuri active de combatere a discriminării şi motivarea acestora pentru inițierea unor astfel de demersuri.
Sesiuni de instruire adresate factorilor de decizie din autoritățile locale: au fost organizate 13 programe de formare (a câte 3 sesiuni de formare), la care au participat 192 de reprezentanţi ai U.A.T. din aria de implementare.
Sesiuni de instruire adresate factorilor de decizie şi specialiștilor din ONG-uri: a fost organizat un program de formare (de 3 sesiuni), la care au participat 18 reprezentanți ai ONG-urilor active în organizarea şi implementarea unor proiecte de combatere a discriminării.
Sesiuni de instruire adresate specialiștilor din serviciile publice (profesori, polițiști, asistenți sociali, psihologi): au fost organizate 15 programe de formare a cadrelor didactice (a câte 5 sesiuni de formare), 289 participanți; 2 programe de formare a asistenților sociali (a câte 5 sesiuni de formare), 46 participanți; 1 program de formare a psihologilor (5 sesiuni de formare), 25 participanți; 1 program de formare a polițiștilor (5 sesiuni de formare), 25 participanți.
Sesiuni de instruire adresate reprezentanților grupurilor locale de inițiativă: au fost organizate 5 programe de formare (a câte 3 sesiuni fiecare), numărul total al participanţilor fiind 38.
Sesiuni de instruire adresate reprezentanților grupurilor vulnerabile (părinți şi copii): au fost organizate 36 de programe de formare (a câte 3 sesiuni de formare fiecare), numărul total al beneficiarilor fiind 682.