SEOSP

Serviciul de Evaluare şi Orientare Şcolară şi Profesională Vrancea funcționează în baza Ordinului comun nr. 1985/1305/5805/2016, având ca atribuții principale:

– evaluarea psiho-educaţională şi logopedică a elevilor cu CES (cu sau fără încadrare în grad de handicap);

– consilierea părinţilor privind traseul educaţional al copiilor cu CES

– consultanță pentru cadrele didactice în elaborarea şi revizuirea planurilor de servicii individualizate

– aplicarea criteriilor de orientare școlară și profesională în vederea orientării școlare și profesionale de către C.O.S.P. Vrancea.

Din S.E.O.S.P. Vrancea fac parte: 2 consilieri școlari cu specializare în psihologie și atestați în psihologie educațională/psihologie clinică, 2 consilieri școlari cu specializare în pedagogie/psihopedagogie/psihopedagogie specială şi un profesor logoped.


Comisia de Orientare Şcolară şi Profesională este numită prin decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea şi are în componență: directorul C.J.R.A.E. Vrancea, președinte al comisiei; inspectorul școlar pentru învățământul special și special integrat din I.S.J. Vrancea, vicepreședinte al comisiei; un reprezentant al C.J.R.A.E. Vrancea, membru al C.A.; un reprezentant al D.G.A.S.P.C. Vrancea; un reprezentant al Consiliului Judeţean Vrancea; un reprezentant din partea unei instituții de învățământ special cu personalitate juridică; un reprezentant al unei organizații neguvernamentale de profil acreditate, cu rol de observator.

Atribuțiile COSP sunt următoarele:

– analizează documentele primite de la SEOSP și decide asupra orientării școlare și profesionale a elevilor/copiilor cu CES, respectiv ale copiilor fără CES, nedeplasabili din motive medicale;

– emite certificatele de orientare școlară și profesională, la propunerea S.E.O.S.P. din cadrul C.J.R.A.E. Vrancea;

– colaborează cu D.G.A.S.P.C. Vrancea, cu instituțiile de învățământ, cu părinții, cu asociațiile persoanelor cu dizabilități, cu reprezentanți ai administrației publice locale și societății civile, cu cabinete medicale, în scopul orientării copiilor cu CES în concordanță cu particularitățile lor individuale.