– incluziune socială
– sprijinirea unităților şcolare pentru prevenirea şi combaterea părăsirii timpurii a şcolii.
Proiectul este focalizat pe reintegrarea socială şi educaţională a copiilor remigraţi (copii care revin în țara de origine după o perioadă petrecută peste hotare cu intenția migrației) prin dezvoltarea unei strategii generale pe care o pot implementa școlile şi sistemele educaționale pentru a facilita readaptarea copiilor ulterior revenirii. Această strategie va include: informații teoretice şi rezultate de cercetare privind efectele educaționale, psihologice şi sociale ale remigraţiei, metodologie de formare a cadrelor didactice, cursuri opționale care pot fi organizate în școli, manuale pentru profesori şi manuale pentru elevi.
Proiectul este focalizat pe sprijinirea unităților şcolare în prevenirea şi combaterea părăsirii timpurii a şcolii prin furnizarea instrumentelor educaționale care pot fundamenta demersuri specifice pentru prevenirea abandonului şcolar în cazul copiilor remigraţi. Proiectul are în vedere un grup particular de copiii în situație de risc, copiii / elevii remigraţi, parteneriatul având în vedere implicarea activă în facilitarea reintegrării educaționale şi sociale a acestei noi categorii de elevi cu cerințe educaționale speciale.