Cercetări internaționale (Valtolina, G.G. – The remigrant children in Europe. The Romanian case, Amsterdam: IOS Press, 2013) argumentează faptul că performanța şcolară a copiilor remigraţi descrește ulterior revenirii în țara de origine comparativ cu performanța şcolară în țara de migrație, iar elevii remigraţi resimt dificultăți de natură psihologică şi emoțională după revenirea „acasă”.
Cercetări naționale (Luca, C., Foca, L., Gulei, A., & Brebuleţ, S. – Remigraţia copiilor români, Iaşi: AAS, 2012) argumentează faptul că aproximativ o treime dintre copiii remigraţi prezintă riscuri de neadaptare datorate dificultăților emoționale, comportamentale, relaționale sau tulburărilor de atenție, iar profesorii şi consilierii școlari nu sunt pregătiți pentru a face faţă acestei problematici şi pentru a facilita reintegrarea educaţională a copiilor remigraţi, acțiunile realizate în acest scop fiind fundamentate pe intuiția profesională şi nu pe cunoștințe în domeniu.
Cercetări mai recente (Brebuleţ, S.D., Consilierea educaţională a copiilor remigraţi, E.D.P., 2018) argumentează existenţa unor dificultăți psihologice (stimă de sine scăzută, anxietate ridicată, în special fobie socială şi anxietate de separare) şi educaționale (motivație academică scăzută, anxietate ridicată în privinţa evaluărilor educaționale, dificultăți de adaptare la sistemul educaţional românesc). Toţi acești factori constituie factori de risc în privinţa abandonului şcolar şi părăsirii timpurii a şcolii, în special dacă avem în vedere faptul că școlile românești nu sunt pregătite şi echipate pentru a face faţă acestei situații.
Conform estimărilor autorului citat, numărul copiilor remigraţi în sistemul educaţional din România este de 150.000-180.000 şi crește constant, reprezentând aproximativ 4-5% din cei 3,5 milioane de elevi români; în anumite părți din România (spre exemplu, județul Vrancea) este aproape imposibil de găsit o clasă în care să nu fie integrat cel puţin un elev remigrat.